PLASMATERM – produse turnate de înaltă calitate, din aliaje feroase
Cu peste 50 de ani de experienţă în domeniu, PLASMATERM oferă servicii în tratamente termice în domeniul plasmanitrurării şi nitrocarburării. Activităţile de bază ale companiei sunt următoarele:
Turnare de precizie: Tehnologia bazată pe cuarț permite turnarea unor semifabricate cu masa cuprinsă între 5 şi 500 g, dar pot fi executate și piese de până la 1,5 kg, cu dimensiuni maxime de gabarit 300 mm. Utilizarea miezurilor ceramice preformate asigură obținerea unor cavități și găuri lungi. Capacitatea noastră este de aproximativ 5000 kg de piese turnate /lună, pregatirea fabricatiei se realizeaza intern la departamentul tehnic.
Materiale: oțeluri carbon, oțeluri slab/înalt aliate, oțeluri inoxidabile, oțeluri de scule, oțeluri speciale, fonte cenușii și ductile.
Prelucrare mecanică: executăm și finisările pieselor turnate pentru obținerea formelor și dimensiunilor finale, găurire, filetare, prelucrarea dimensiunilor critice cu toleranțe mici, șlefuire, curățare.
Tratamente termice: Piesele turnate pot fi tratate termic în conformitate cu specificațiile standarde sau la cerere. Sunt acoperite normalizarea, recoacerea, călirea și revenirea. Compania oferă tratament termic în domeniul plasmanitrurării.
Vino în standul PLASMATERM de la METAL SHOW & TIB şi discută cu specialiştii, pentru a alege cele mai bune opţiuni pentru afacerea ta!